vineri, 12 noiembrie 2010

Constantin STERE

Europa LIBERA


Romanele lui Constantin Stere ar putea să ne ajute să înţelegem mai bine ce s-a întîmplat în Basarabia în secolul XIX

De curînd, în jurul lui Constantin Stere a început să se manifeste un interes crescînd. Epopeea sa În preajma revoluţiei a fost republicată în România. Mai mulţi critici literari importanţi i-au analizat creaţia în monografii ample sau în cronici aplicate, încercînd să demonstreze că aceasta ar trebui recitită şi reconsiderată. Eu i-am recitit romanul Smaragda Teodorovna şi consider că acesta reprezintă unul dintre cele mai bune romane din literatura română din secolul XX şi capodopera incontestabilă a lui Constantin Stere.

Cel mai impresionant lucru, care te izbeşte de la bun început cum iei în mînă romanul Smaragda Teodorovna, care face parte din vasta epopee În preajma revoluţiei, e faptul că cei doi soţi care întemeiază familia Răutu, Smaragda şi Iorgu, reprezintă două extreme, pe alocuri chiar antagonice. Deşi vorbesc aceeaşi limbă, aceştia fac parte din lumi foarte diferite. Smaragda e absolventă de gimnaziu şi e o mare împătimită de lectură, iar Iorgu e un boier muncitor şi onest, dar fără nici un fel de preocupări intelectuale. Smaragda este o mare amatoare a serilor dansante unde se întruneşte periodic înalta societate, pe cînd Iorgu încearcă din răsputeri să le evite. Smaragda este un om al timpului său, în timp ce Iorgu este oarecum un paseist şi conservator. Şi chiar mai mult decît atît, Smaragda Teodorovna este o moldoveancă rusificată, iar Iorgu e un moldovean care îşi ciuleşte, din cînd în cînd, urechile la ceea ce se întîmplă peste Prut.

De departe, soţii Răutu sînt nişte figuri exponenţiale pentru dezbinarea care s-a întîmplat în Basarabia în secolul XIX, cînd societatea basarabeană s-a divizat în două tabere opuse: unii voiau să uite cît mai repede cine sînt, iar alţii se încăpăţînau din toate puterile să reziste rusificării şi să-şi păstreze identitatea naţională şi socială. Singurul lucru care mai ţinea trainică această familie şi o reţinea pe Smaragda Teodorovna să facă pat cu un galonat din armata ţaristă erau copiii ei. De dragul lor, ea îşi părăseşte amantul eclatant şi scînteietor, picat în judeţul Soroca din capitala imperiului, cu care împărtăşea foarte multe lucruri comune şi se întoarce la soţul său bolovănos de care aproape că nimic nu o lega.

Smaragda Teodorovna, cum îi plăcea ei să fie apelată, şi soţul ei Iorgu Răutu, erau nişte personaje foarte răspîndite în Basarabia secolului XIX. Alături de aceştia, Constantin Stere a mai reuşit să creioneze o întreagă galerie de boieri şi intelectuali basarabeni printre care se remarcă, de la o poştă, figura boierului scăpătat şi rătăcitor şi a lăutarului evreu. Cel din urmă, ambula între Moldova românească şi Basarabia, fiind un mesager al noutăţilor muzicale şi culturale de pe cele două maluri ale Prutului. Iar boierul ruinat era mîndria judeţului. Acesta şi-a risipit averea doar ca să afle ce mai e nou în Viena, ambiţionîndu-se să se îmbrace sau să-şi schimbe trăsurile şi obiceiurile conform modei din capitala asutriacă. Şi această încercare de-a ţine pasul cu moda l-a costat averea şi l-a aruncat pe drumuri. Cu toate acesta, boierii din judeţ îl disputau cine să-l găzduiască, şi-l ţineau, mai tot timpul, cu lunile, pentru că acest boier care-şi risipise bogăţiile, adunase o mare experienţă de viaţă.

Ei bine, ajunşi aici, nu putem să nu spunem că pentru a înţelege mai bine ce s-a întîmplat cu boierii şi intelectualii basarabeni din secolul XIX, ne va ajuta foarte mult romanul lui Constantin Stere.

Un comentariu:

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan