miercuri, 8 iunie 2011

din TIMPUL

Un bilet la autocar



Faptul că foarte puţini basarabeni stabiliţi în România au venit pe 5 iunie să voteze m-a făcut să mă gândesc că şi printre aceştia sunt destui miserupişti. Aceasta nu ar fi ceva rău în sine (oricum, tot români sunt!), dacă lucrurile ar merge strună în stânga Prutului, dar atâta timp cât ceaţa încă mai tronează deasupra Basarabiei, lipsa lor de solidaritate pare de neînţeles.

Da, e adevărat că mulţi dintre ei s-au realizat în plan profesional: sunt mari actori, mari regizori, intelectuali adevăraţi, medici renumiţi, muzicieni faimoşi, dar indiferenţa lor faţă de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova frizează un fel de cinism, fiindcă, după 5 iunie, s-a văzut că situaţia din Chişinău e mai mult decât albastră şi că trăim nişte vremuri de furcă. Pe de altă parte, oricât de mare actor ai deveni la Iaşi sau la Bucureşti, totuşi, majoritatea rudelor ţi-au rămas în Republica Moldova. Oare chiar să nu vrei să faci ceva şi pentru ei? Şi ce ai putea face? Doar atât: să faci un efort şi să-ţi cumperi un bilet la autocar sau la tren şi să vii la Chişinău măcar peste două săptămâni. Doar atât. Dacă vei face asta, e ca şi cum i-ai întinde mâna unui om căzut în mijlocul străzii.



Dumitru Crudu

Comentariile cititorilor
1. De Antonescu la 08.06.2011, ora 10:23

Si daca rudele voteaza cu PCRM si iti spun ca te-ai stricat, te-ai romanizat?
2. De Ion la 08.06.2011, ora 10:59

Acum hai ca aia care lucreaza poate ca isi pot permite un dus-intors. Da ce vei zice de studenti? caci un bilet dus intors de la Sibiu spre exemplu te costa 50 Euro ? De unde sa ia studentul banii astia ? Plus csa nu uitam ca acum e sesiune, plus 12 ore de drum doar intro directie, si nu in tren ci intr-un microbuz. Personal am participat la toate alegerile de pina acum, m-am deplasat la Bucuresti sau Cluj din bani proprii, si ma simt un pic ofensat cind zici ca noua cei plecati nu ne pasa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan