Cei singuri vor rămâne singuri
de Naomi Ionică
Bucureşti, Editura Tracus Arte, 2010, 72 p.
Ca şi alţi câţiva tineri autori braşoveni, Naomi Ionică e produsul cursurilor de scriere creatoare ale lui Alexandru Muşina şi Andrei Bodiu (n-ar fi rău ca modelul acestor cursuri să prolifereze la alte câteva Facultăţi de Litere din ţară). Debutul ei în poezie, Cei singuri vor rămâne singuri, cu toată izomorfia (intenţionată?) cu versul-emblemă al lui Ioan Es. Pop, Şi cei din urmă vor fi cei din urmă, nu are nimic în comun cu poetica descensiunilor infernale practicată cu atâta strălucire de maestrul nouăzecist, şi de asemenea nici cu poezia ucenicilor lui douămiişti, analogon mimetic al unei lumi care e ea însăşi infernul. Ba chiar dimpotrivă, în plin saeculum al mimesisului infernal, Naomi Ionică optează pentru Fantazie. Nu numai ca atitudine teoretică, dar chiar la propriu: cartea e împărţită în două cicluri, dintre care cel dintâi taman aşa se numeşte, Fantazia (iar cel de-al doilea Femeile singure); mai mult, Fantazia e chiar personajul central al respectivului ciclu, măritată de foarte tânără cu Omul Koleopter, bovarizând erotic cu Regele Pampon (practicând, în aceste scopuri afrodiziace, băi de amidon), însoţindu-se o vreme cu şoarecele de bibliotecă şi aşa mai departe. Iată, spre deplină lămurire, cum intervine catastrofa în viaţa ei conjugală: „Koleopterul se uita mereu la ceasul său marca Pierre Cardin şi zbura. Zbura zile întregi. Fantazia citea. Citea zile întregi romane de dragoste. Îl aştepta. Când revenea, Koleopterul mirosea a Orient. Era slab ca un ascet. // I-a dat două palme Fantaziei, pentru că bănuia că l-a trădat. Fantazia şi-a luat cărţile şi a plecat. Koleopterul şi-a umplut noptiera cu medicamente”. E limpede, cred, în ce fel anume ţine Naomi Ionică să fie polemică cu antecesorii ei imediaţi: nu ironic şi paradoxal, adică nu luând în răspăr regulile jocului prin observarea lor excesivă, aşa cum au procedat douămiiştii cu postulatele legatului optzecist şi nouăzecist, ci schimbând pur şi simplu jocul. E greu să ne imaginăm vreunul dintre douămiişti admiţând că literatura se poate scrie nu doar cu sângele luat în priză directă din venele realului, dar şi cu acuarelele pastelate ale unei Fantazii sentimentale şi absurde, aşa cum înţelege să procedeze Naomi Ionică. Oricum, debutul acesta bun ar putea transforma butada lui Liviu Ioan Stoiciu (relativă la poezia Cătălinei Cadinoiu), după care vine „douămiizecismul”, în ipoteză de lucru.
Radu Vancu
eu n-aş îndrăzni să spun vreodată despre un om cum că este un produs al x sau y cursuri de scriere creatoare, nici chiar (mai ales!) dacă e vorba de o tânără autoare braşoveană.
RăspundețiȘtergerear trebui să se facă o distincţie clară între o serie de texte (care pot fi numite produs) şi persoana care le-a scris.
Azi am luat de la biblioteca o carte a lui Raymond Carver si citesc pe a doua coperta: maestrul absolut al prozei scurte americane contemporane. A urmat cursuri de creative writign cu scriitorul John Gardner. Deci, daca pentru Carver asta nu era o problema, de ce ar fi pentru noi?
RăspundețiȘtergereDumitru Crudu
una e sa urmezi cursuri de creative writing cu un anumit scriitor (nu asta e problema, atfel n-as fi frecventat atelierul), si alta e sa fii numit produs. tu, personalitatea ta, numele tau, sa fie numite produs. asta mi se pare inadmisibil.
RăspundețiȘtergereStii, criticii pot spune orice, important e sa vorbim in cunostinta de cauza. Eu, bunaoara, i-am citit textele Naomei si imi plac. Asta conteaza, da ce spun criticii- ii priveste. Important e ca am parerea mea.
RăspundețiȘtergereradu vancu nu a fost rau intentionat. se vede din articol ca îi apreciaza creatia. e un articol scris bine si cu stil, doar ca a comis ce a comis in fraza de la inceput.
RăspundețiȘtergeream invatat ani de zile, capitole dupa capitole, din tot felul de perspictive, ce reprezinta produsul, si, crede-ma, e altceva decat omul. nu-i reprosez autorului atitudinea vis-a-vis de Naomi Ionică, îi reproşez că face confuzie între text şi autor, între om şi produs.
o carte, un film, un tablou, pina si un spectacol pot fi numite produse, dar omul care a lucrat pentru obtinerea lor, în nici-ntr-un caz.
e o părere şi în cazul meu, atât.
perspective*
RăspundețiȘtergere