marți, 9 august 2011

Numai despre poeţi


Nu ştiu cât combustibil trebuie să fie în rezervor la început de drum, când n-ai habar cât o să te ducă tălpile pe asfaltul, oricum ar fi el, sau pe lipsa acestuia, în literatură. Eu zic că după generaţia Nicoleta Esinenco, Aurelia Borzin şi după grupul Human Zone, se văd câteva nume deja recognoscibile în literatură, şi care, dincolo de faptul că au pornit în larg fără vâsle, au fost mânaţi de nişte curenţi buni.
Dintre poeţi i-aş remarca pe: Tania Dumbravă,  cu o poezie pe atât tăioasă şi autocritică, dintr-o parte, pe cât aplecată asupra părţii slabe a sinelui, din altă parte. Dincolo de tonalitatea decarativă, cu care s-ar părea că eul liric se situează superior oamenilor cărora li se adresează şi dincolo de nuanţele stănesciene, prin care aplează la nişte procedee clasicizate de recurgere la sine pentru a poetiza de dragul poetizării, are şi texte valoroase, texte în care se simte că se exprimă pe sine printr-un eu personalizat sau cu ajutorul anumitor simboluri. Ceea ce îmi place la Tania este că ea poate fi pe atât ironică, pe cât şi gravă, iar trecerile de la un ton la altul au o anumită fineţe (poate sunt masochistă/ dublura unei Ioane d’Arc/ ori poate o râmă ce vrea să vadă planeta umblată de râme/ dar nu iubesc sfârşitul de fabulă/ nici happy endurile cu nunţi şi copii/ decorul meu e saturat de toamnă/ şi vreau să văd peisaje aşijderea/ ca un gulliver în ţara piticilor/ căutându-şi semenii, Poemul solidarităţii), Ion Buzu, un poet despre care deja circulă tot felul de caracteristici luate în ghilimele. Dacă în vremea existenţei cenaclului Human Zone era considerat „tipu’ cu bombe”, datorită tonalităţii agresive şi înfuriate din poeziie lui, cum şi datorită persistenţei unor teme sângeroase ca sinuciderea, acum se aude de prin vecini că s-ar fi potolit. Nicolae Popa, la ultima şedinţă a Cenaclului de la Uniunea Scriitorilor i-a definit scriitura ca fiind de „un postmodernist ruralist”, fiindcă a reuşit să aducă ruralismul  autentic în poezia cotidiană, chiar şi în formă prozaică. Ce văd eu specific în scriitura lui, este biografismul jurnalier, prin care, pe lângă faptul că reuşeşte să creeze o tensiune poetică, prin întâmplările marcante din fiecare text, se mai întâmplă să strecoare şi anumite crezuri filosofice personale, pentru că Ion Buzu, pe lângă anarhismul caracteristic, este şi un scriitor pasionat de filosofie (frica că vei ţine nişte lame/ între degete/ şi în atingerile tale mi le/ vei înfinge în nervi/ lăsându-mă jos paralizat/ într-o intersecţie fără semafor, Primele picături de transpiraţie pe frunte), Victor Ţvetov, deşi unii ar spune că face parte din Human Zone, este un autor venit ceva mai târziu, în raport cu acel grup, fără să fi făcut parte din el. Victor experimentează o poezie liberă, degajată, tristă, dar nu lipsită de emoţie. La textele lui mulţi cititori au reacţionat pozitiv, regăsindu-se în stările poetice surprinse. Cred că a cucerit anume prin simplitate şi prin încrâncenarea lui de a nu se supune influenţelor străine, având încredere în faptul că tehnica proprie este cea mai credibilă. Eu adesea am rămas fără cuvinte, citindu-i poezia, mai ales în momentele în care găseam în cuvintele scrise de el lucruri pe care eu însămi le-am trăit cu o exactitate stupefiantă  (la mine în cap/ sună o melodie/ cei aflaţi în depresie s-ar sinucide/ mamă/ vreau o cravată împletită/ din lână/ să stea atârnată de gât/ ca un ştreang/ cineva mi-a spus/ că moartea e frumoasă/ atunci când plouă/ şi pletele ei/ îşi fac de cap, şase scaune), Ion Dabija - un poet cuceritor prin faptul că se ţine departe de poeţi şi de cercuri literare. Pentru el nu contează faima şi nici banii, important e ca poezia pe care o scrie să ajungă la cititor şi unicul mod prin care ajută acest fapt să se întâmple, este că o le-o împărtăşeşte prietenilor. Un ochi atent o să observe din start că nu este vorba de o poezie facilă, ci de o poezie care, la fel ca în cazul puţinora dintre cei care scriu bine în ziua de azi, mizează pe vocea autorului şi pe viaţa trăită de el, fără a căuta să imite stiluri celebre ori să spargă gheaţa literaturii de azi pedalând în nuditatea vulgarităţii (Nimereai din întâmplare într-o discotecă de şapte lei/ în care nu-ţi era jenă de fum/ de lumina violetă care îţi evidenţia transpiraţia/ şi lacul de pe blugi// Apoi diagonale de străzi te duceau spre camera ta/ lumina ofilită şi bătrână/ doar firul şi becul jegoase de muşte/ frigiderul SEVER se clătina insistent/ şi te învelea cu zgomotul său/ de fiecare dată când treceai pe lângă el/ îl deschideai amnezic, Intim), Aura Maru, deşi într-o vreme scria o poezie într-atât de metaforizată şi concentrată, încât îmi era greu să găsesc albia de bază a textelor sale, timpuri în care îi consideram mai bună vocea de critic literar, decât cea de poet, în ultima vreme şi-a limpezit discursul, şi, apelând la nişte amintiri concrete, prin care îşi strecoară poeticul, a început să-mi placă mai mult, iar în sensul acesta sunt foarte curioasă să-i urmăresc evoluţia anume pe linia poeziei (aveam cinci ani duceam într-un borcan cea mai/ cristalină apă şi am căzut pe scările umede/ cioburile au venit numaidecât peste pielea subţire a mâinii ascunzând/ împletitura muşchilor iar artera tăiată şi-a căscat gurile împrăştiind în aer/ un adevărat artificiu în contrapunct cu strigătul moartea/ se aduna vocală cu vocală încă nu puteam s-o rostesc deşi de câteva ori o mai simţisem – sticlărie). Diana Frumosu este poate cea mai tânără autoare basarabeană, la ora actuală, căreia îi reuşesc nişte poezii marcate de o sensibilitate specifică tinereţii. Diana scrie o poezie de dragoste emotivă şi profund personală, având mereu nişte găselniţi în imaginile folosite pentru poezie, distingându-se prin originalitate. Textele ei le primesc ca pe o gură de aer proaspăt. Cred că are un talent promiţător. Odată ce nu va renunţa la scris, are mari şanse să ajungă o scriitoare importantă în spaţiul basaraben (Sunt plină de mine şi plâng de parcă/ toţi morţii ar fi ai mei// Sasha e rus şi stă aici de trei luni./ Accentul meu imperfect, zice el,/ îmi întăreşte sexualitatea.// După-amiază îl voi chema pe acoperiş./ Îi voi spune că ne jucăm de-a iubirea/ ca nişte poeţi primitivi.// Cu degetele înăsprite de la construcţii, Sasha îmi va îmbălsăma corpul viu – Voi fi atunci poemul perfect). Un poet pe care l-am cunoscut datorită interferenţelor cenaclului Vlad Ioviţă, din Chişinău, cu cenacul Kontur din Bălţi, este Virgil Botnaru. I-am ascultat poeziile cu interes, în cadrul atelierului, şi i-am remarcat capacitatea de scrie o poezie esenţializată, sugestivă, plastică şi cu un ritm bun. Virgil izbuteşte să transcrie armonios, într-o poetică personală, realităţile percepute. Acum nu am niciun exemplu, dar voi plasa aici un fragment, imediat cum îl voi primi de la autor.
Tinerii din Republica Moldova pe care i-am citit, de-a lungul timpului, de pe internet sau din scrisorile venite în redacţia unei reviste literare, în mare parte sunt prost orientaţi de către anumiţi „mentori”, din câte am reuşit să observ. Este vorba de didacticismul impus, prin care sunt influenţaţi nu doar să se conformeze unor reguli, ci şi să scrie despre anumite lucruri şi să se limiteze la scriitura de pe marginea unor tematici, cum ar veni, spre exemplu: plaiul, dragostea, dorul, mama, patria, durerea, suferinţa, ţara... Şi totuşi, dacă e să pun pe o balanţă scrisul prea curajos al unora care sprijină incultura, pornografia şi mizerabilismul, prefer să citesc textele acestea imaculate care înduioşează cel puţin prin faptul că nu şi-au pierdut inocenţa. Şi mă refer la ponderea prea largă a tinerilor care şi-au încercat mâna în scris. Ar trebui să ţinem cont şi de vârstă. Tematicile pentru eseuri, care mă entuziasmau enorm la lecţiile de limba română, în gimnaziu, acuma mă lasă rece. Şi vreau să trasez o scurtă paralelă la Conferinţa tinerilor scriitori din Republica Moldova, care s-a întâmplat în vara anului trecut, la Uniunea Scriitorilor. Fac referinţă doar la acel moment, în care am putut remarca ce aduc nou în literatură aceşti copii, momentul în care şi-au lecturat textele. Din păcate, cred că îmi rămân prea multe degete întregi la o mână, dacă stau să enumer câţi dintre cei care au citit din propriile creaţii, merită să fie luaţi în serios.Cred însă că ideea asta legată de generaţia tânără, are şi un luminiş la capăt. Acest luminiş îl vor face autorii pe care i-am menţionat la început, unii dintre care au debutat, şi, sper eu, mai sunt şi alţii, despre care încă n-am aflat. Ar mai fi de observat cine apucă iepurele de urechi şi cine ţine pălăria nemişcată, în tot procesul acesta, care s-ar mai numi intrare în lumea literară. Cred că există necesitatea să se implice şi generaţia 80’, în cultivarea tinerelor talente, cât buruienile nu întrec înălţimea rodului, şi, mai ales, nu îl acoperă. Mai ştiu că dacă ar exista o comunicare intergeneraţionistă mai amplă, orbita generaţiei care vine ar fi mai largă, mai diversă şi mult mai interesantă, dar, chiar şi aşa, există deja bine conturat un val de tineri scriitori, o nouă promoţie de poeţi, care pot fi numiţi ca atare. Cred că ei ar putea să schimbe ceva.

14 comentarii:

  1. il voi citi cu atentie. Oricum, ma bucur ca l-ai scris.

    RăspundețiȘtergere
  2. doar nu o lua ca pe un raspuns la provocare. in ceea ce priveste portretul grupului din Vlad Iovita, am spus, nu e nimic deformat.

    aici e doar un text mai vechi, de care mi-am amintit, si la care am revenit azi sa mai adaug/omit cate ceva. si daca tot ai pomenit sa-mi dau cu parerea despre promotia asta, am luat-o, dar nu ca pe un grup, ci, selectiv, de prin intreaga tanara generatie a spatiului basarabean, generatie care are muschi sa faca o literatura buna si originala in poezie. atat am reusit eu sa disting din mai multi.

    dintre prozatorii tineri, cei mai reprezentativi sunt cei despre care ai scris tu, sunt de acord, dar cu exceptia mea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest text al tau e foarte necesar pentru a deschide o discutie despre care e specificul promotiei voastre. Sper ca si alti colegi de-ai tai sa se dea cu parerea. Pentru a afla punctul vostru de vedere asupra textelor voastre.

    RăspundețiȘtergere
  4. mai ales e binevenit de adus si alte nume aici, nume de care eu fie ca nu stiu, fie ca am uitat.

    RăspundețiȘtergere
  5. si carolina vozian avea ceva poezie, dar mi s-a memorat mai mult ca prozatoare. mai venise si elena guzun cu careva poezii interesante. cristina macovschi, despre textele careia n-am mai auzit nimic de cand n-a mai aparut la atelier, si ei i se dadea mai bine proza. silvia goteanschii, care desi nu e de aceeasi varsta cu noi, s-a remarcat de curand in literatura. cam aceste nume mi se invartesc prin minte, cand ma gandesc la poezia basarabeana actuala.

    poate aurelia borzin stie mai din aproape si despre altii.

    RăspundețiȘtergere
  6. parerea mea, daca tot dl crudu a sugerat sa se expuna si altii, este ca, atit dezbaterea asta, cit si conturarea unei promotii literare noi, din care fac parte numele mentionate in cele 2 texte, mi se pare mai mult o gluma. de ce? fiindca nu s-a scris indeajuns incit sa se vorbeasca despre persoanele respective ca un fenomen, mai mult sau mai putin. ok, nu neg faptul ca ecaterina a scris cel mai mult dintre toti acestea, totusi are 2 carti publicate. dar despre fenomene sau promotii in literatura se vorbeste cind scriitorii respectivi au macar 3-4 carti bune publicate, si au tematici comune care creeaza energia lor specifica. exemplu, generatia beat.
    dar asa, noi suntem, in momentul de fata, persoane care experimenteaza cu scriitura, incearca sa descopere dimensiunea asta. deja cine va continua aventura respectiva, e ok, cine nu, nu. poate in ideea asta se poate vorbi despre promotie literara, care experimenteaza intr-un anume fel scriitura. asa ca, e periculos si un pic ridicol sa facem zgomot pentru niste texte experiment. nu neg valoare textelor fiecaruia, dar eu zic sa nu exageram cu manifestele.
    asa, acum poezie vs proza - la fel, mi se pare o problema irelevanta. ca cineva e mai bun intr-un domeniu sau in altul, asta e discutabil, poate ca cineva are preferinta ptr proza, sau a citit mai putine texte poetice sau in proza si... cred ca orice scriitor face ce-i trece prin cap. spre ex. bukowski, desi a scris mult mai multa proza in viata sa, totusi vorbea in manifestele sale mai mult despre poezie, il atragea poezia mai tare, spunea ca e mai buna decit proza. asta despre poezia buna - ceea ce e superincredibil de rar.
    acum, despre eu ca lider, iarasi - irelevant. nu imi asum rolul de lider, nici de fruntas, ca as scrie mai bine decit ceilalti. ok, fiecare in sinea sa considera ca scrie mai bine decit ceilalti, dar privind obiectiv, eu consider ca e prea devreme sa zic ca scriu mai bine. inca sunt un scriitor in dezvoltare, adica trec printr-un trial period. poate ca dl crudu a zsi chestia asta despre mine din cauza ca as fi frecventat cenaclul/atelierul perioada cea mai mare dintre noi toti.
    a, si o clarificare despre bombabuzunare, e suplimentul ecaterinei, nu al meu.
    o parere, sper, cit de cit argumentata. si mai sper sa nu o luati chiar in serios. sa nu duca discutia respectiva la certuri ori dezbinari.

    ion buzu

    RăspundețiȘtergere
  7. încă e devreme să vorbim despre noi ca despre o generaţie, dar putem face referinţe intuitive la asta. sunt oameni care au capacitatea şi forţa de a scrie. poate ca nu 100 de procente, dar o mare parte din cei pe care i-a menţionat dumitru şi pe care i-am menţionat eu, sunt convinsa, vor continua sa scrie. eu, tu şi alţi câţiva nu vor abandona terenul şi-n acest sens putem vorbi la nivelul unei previziuni, nu ca despre un fenomen întâmplat.

    şi mai e o idee care stă în picioare în ce spui. într-adevăr, nu avem o albie comună, care să ne definească ca grup, ca să nu zic generaţie. şi ca tematică şi ca preferinţe, şi ca deosebire fundamentală în experienţele personale, suntem diferiţi. dar dacă e să ducem totuşi o linie împrejurul nostru, unicul argument ar fi că suntem şi rămânem a fi acei puţini tineri (dintre cei mai tineri) care scriu într-un mod admisibil, ca să nu zic bine (rezultatele bune fiind întâmpătoare). doar asta ne uneşte, vârsta şi faptul că scriem/citim, faptul ne pasă de literatură.

    RăspundețiȘtergere
  8. lui ion buzu


    perioada cea mai mare dintre toti a frecventat-o nina caraman. şi, oricum ar fi, ai intuit gresit. vezi ca dumitru a raspuns la intrebare. se referea, după cum şi era de prevăzut, la proza ta, asa ca faptul de a fi frecventat cenaclul mai mult deact ceilalti n-are nicio treaba.

    p.s. m-am mirat sa aflu ca aspiri sa ajungi scriitor, si, că, in sensul acesta, treci printr-un "trial period". aici chiar am ridicat o spânceană.

    RăspundețiȘtergere
  9. in primul rind sunt foarte sceptic cu privire la previziunea ta ca persoanele mentionate vor continua sa scrie. foarte si foarte sceptic. asta se vede la 30 de ani. pina atunci, vorba cuiva, la 20 de ani toti sunt poeti. deci, mai mult sa scriem si mai putin sa previzionam.
    apoi, nu stiu, nu vreau sa intru in cincurenta cu nina caraman, ca ea la ultimele sedinte nu a prea fost, dar nici tu nu ai de unde sti ca a fost mai mult decit mine, dat fiind ca nu ai frecventat cenaclul timp de vreo 10 luni, nu ai de unde sti cine a fost si cine nu. asta printre altele.
    cit despre dorinta mea sa devin scriitor, nu vad nimic de mirat. pe linga faptul ca fiecare face cu viata sa ce-i trece prin cap, de ce nu si chestia asta.
    apoi cu trial period, asta e teoria mea, ca pentru o buna bucata de timp, 'scriitorul' trece printr-o testare, nu din partea editorilor ori a societatii, din partea la altceva. de aia, sa ne uitam la cei care au dat lovituri cu volume sau romane de cu tineri. cind ajung peste 30 fac chis. or un scriitor bun abia dupa 30 isi defineste stilul.

    ion buzu

    RăspundețiȘtergere
  10. nimeni nu te compara cu n.c. despre nina spuneam ca vechime, ca ea venea si pe timpul cand cenaclul avea alta denumire, cu eugenia bulat si altii. oricum, dupa cum am mai zis, asta se pare ca n-are nicio treaba cu primul termen, de la care a pornit totul.

    nu garantez pentru toti. dar stiind de la tine ca n-o sa te lasi si fiind sigura despre mine ca nu o sa ma las, e ceva mai mult decat nimic. la fel de probabil este sa mai ramana si altii. se va vedea.

    despre cei mentionati in articol, am scris acolo ca ar putea..., daca vor continua sa scrie.

    asta e parerea mea despre ce se intampla in promotia de tineri poeti, că pentru prozatori încă suntem prea tineri.

    referitor la 'trial period', nu vorbeai mai devreme despre scriitori, in general, ci despre tine ca scriitor, cand eu credeam ca iti repugna aceasta notiune. (tot de la tine având prima impresie).

    alminteri, nu e nimic rău în asta, pur şi simplu credeam că vrei să te ţii în afara acestei noţiuni. dar se pare că nu înţelesesem eu bine.

    acum am priceput, să trăiţi!

    RăspundețiȘtergere
  11. aveti partial dreptate domnisoara ecaterina, imi repugna notiunea de scriitor, fiindca acesta devine sau institutionalizat, cazul republicii moldova, sau un star, cazul sua.
    altfel, ideea de om care scrie texte si face din experientele sale o arta, scriitor in sensul asta, nu ma repugna chiar asa tare. altfel, nu va suparati, ati inteles bine.

    ion buzu

    RăspundețiȘtergere
  12. e bine ca ai facut pace cu macar un sens al notiunii de scriitor, sunt foarte fericită pentru acest început de împăcare a voastră, dar nu-i necesar să apelezi la pronume de politeţe în ce mă priveşte. la mine era o replică frazeologică, dacă vrei, care nu-şi poate scădea din pluralitate. însă, dacă totuşi ţii să o faci, adresează-mi-te cu domnişoara bargan, cum se cuvine.

    RăspundețiȘtergere

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan