luni, 24 septembrie 2012

Emilian Galaicu-Păun invitat la festivalurile de poezie de la Anvers şi Namur

Joi, 14 iunie 2012  00:00 - Duminică, 24 iunie 2012
Poezia din lumea întreagă este sărbătorită anual în Belgia prin două prestigioase festivaluri internaţionale care au loc la Anvers şi Namur. Scriitorul Emilian Galaicu-Păun din Republica Moldova a fost selecţionat de organizatorii celor două importante manifestări pentru a reprezenta poezia de expresie română, participarea sa fiind posibilă datorită sprijinului acordat de ICR Bruxelles. Născut în 1964, Galaicu-Păun este autorul a zece volume de poezie şi proză. Romanul său Ţesut viu (2011) a fost nominalizat în luna mai 2012 la premiile Uniunii Scriitorilor din România şi a luat premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova în luna iunie a anului curent.

Felix Poetry Festival are loc la Anvers în zilele de 14 şi 15 iunie. Poeţi din Belgia, Olanda, Marea Brtitanie, Franţa, Estonia îşi vor citi creaţiile în original şi în versiune neerlandeză şi vor participa la dezbateri cu cititorii. Emilian Galaicu-Păun, ale cărui poezii sunt traduse în neerlandeză de Jan Mysjkin, se va afla alături de belgienii Jan Lauwereyns, Luc Fierens şi de Will Stone, din Marea Britanie.

Festivalul de poezie de la Namur se desfăşoară între 21 şi 24 iunie. Anul acesta el este conceput ca o croazieră poetică de-a lungul fluviului Meuse. Scriitori, editori, muzicieni se reunesc timp de patru zile pentru dezbateri profesionale, dar şi pentru discuţii cu cititorii prilejuite de câteva întâlniri-lectură, croaziere-spectacol, dar mai ales de „târgul de poezie” din 23 şi 24 iunie. Emilian Galaicu-Păun se va întâlni cu poeţi din Franţa, Marea Britanie, Statele Unite, Spania, Catalonia, Bosnia, precum şi cu poeţi belgieni de expresie franceză.

Sâmbătă, 16 iunie, Emilian Galaicu-Păun va participa la un atelier de traducere organizat de ICR Bruxelles. Ultimul său volum de versuri, Arme Grăitoare (2009), va constitui baza discuţiilor.

Data şi locul: 14-15 iunie (Anvers); 16 iunie (Bruxelles); 20-24 iunie (Namur)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan