„Nu bateţi”

Dumitru CRUDU

În unele dintre poeziile Liliei Gazizova, despre care am mai scris şi cu o altă ocazie, un anumit lucru/obiect/fenomen este adus în discuţie, este scos la suprafaţă, este descris, fără a-i spune pe nume şi fără a-i trece în revistă nicio trăsătură, şi asta, fără a se folosi figuri de stil, metafore sau comparaţii sofisticate, exceptând, poate, enumerarea.  Reluând la nesfârşit acelaşi lucru, aşa cum se întâmplă şi în poezia Nu bateţi, tradusă foarte reuşit de admirabilul poet Leo Butnaru, tensiunea devine maximă, insuportabilă, dusă până în pânzile albe. E ca şi cum ai arunca o grenadă şi ai aştepta să se producă explozia.  Ziceam însă că Lilia Gazizova este o maestră de-a vorbi despre una, dar de-a se înţelege cu totul altceva. Revin la poezia Nu bateţi, care e o poezie extrem de frumoasă, e o poezie atât de frumoasă că, dacă aş alcătui o antologie a celor mai frumoase poeziii din Europa de azi, aş include-o neapărat, în aceasta poezie ni se vorbeşte despre manipulare şi despre oameni venali, despre profitori, despre oameni gata să se folosească de alţi oameni, în scopurile lor josnice, despre oameni cruzi, răi, haini, ticăloşiţi, perfizi, făţarnici, care ştiu foarte bine cum să se bage sub pielea altor oameni, cum să se înfrăţească cu ei până trec puntea, după care îi pot îmbrânci în râu. Ei bine, despre asta e vorba în această poezie a Liliei Gazizova, acesta e obiectul tratat, despre care însă, la modul direct, pe faţă, nu ni se spune nimic. Chiar şi dacă însă nu ni se spune nimic despre toate aceste lucruri, aceasta e tema poeziei ei. În poezie însă ni se vorbeşte despre oamenii creduli. Ni se spune că oamenii creduli ar trebui bătuţi: „ Cei creduli trebuie bătuţi!/ Să te încordezi voiniceşte/ Şi să dai în burta cuiva cu putere/ E adevărat, eu nu am bătut oameni/ şi nici nu-i voi lovi/ Nu mi s-a ridicat mâna/ Nici nu mi se va ridica./ Dar ştiu cu siguranţă/ Cei creduli trebuie bătuţi”. Trebuie bătuţi, dar de ce? Probabil, pentru că sunt foarte mulţi oameni răi care profită de naivitatea lor.

 Totodată, poemul, mai poate fi citit şi ca o confesiune: unul dintre acei oameni creduli e chiar eul liric, prin extensiune, am putea spune chiar poeta, care a luat-o în barbă de foarte multe ori, care a plătit foarte scump pentru încrederea sa în oameni, pentru sinceritatea şi naivitatea ei. Toate astea doar le deducem, fiindcă despe altceva e poezia.

E un admirabil poem în care nu despre lucrurile despre care ni se vorbeşte e poemul. Ci despre cu totul şi cu totul altceva. E un mare poem scris de o mare poetă contemporană.