unchiul meu iacov
nu avea copii
trăia într-o casă de la
marginea pădurii
avea o plantație de vie
în grădină
și diabet

zâmbea întruna
și gâfâia când vorbea
dându-mi de fiecare dată pe ascuns
câte ceva
ca să nu-l vadă
mătușa ileana care-mi dădea
doar sfaturi

trăiau într-o casă de pe țuguiul dealului
unde se termina satul și
mai departe începea pădurea
și necunoscutul
o dată l-am surprins  după
un copac plângând în pumni
și am plecat înapoi ca
să nu mă vadă

când mă gândesc acum la unchiul meu iacov
îl asemăn
cu aburul care se înalță
deasupra unei ape care
dădea în clocot