"Salutări lui Troţki" (Editura Univers, 2016) de Dumitru Crudu se citeşte pe nerăsuflate. Cel puţin eu aşa am citit-o. Cartea vă propune o călătorie în viaţa de zi cu zi a unui tărâm în veşnică tranziţie. Chişinăul şi, în general, întreg spaţiul dintre Prut şi Nistru constituie un fel de rai pentru scriitor. Aflat mereu în miezul evenimentelor, scriitorul participă la greve, publică articole bătăioase, se întoarce noaptea acasă, uitându-se precaut prin părţi, de teamă să nu fie înhăţat sau lovit cu vreo rangă. O viaţă palpitantă, plină de evenimente şi peripeţii. Teme, conflicte, contradicţii, tragedii şi comedii politice groteşti, incertitudini întâlneşti la tot pasul. Nu e cazul să porneşti ca Zahar Prilepin cu kalaşnikovul pe umăr la căsăpit ceceni pentru asta. În acelaşi timp, acest mediu este şi un iad, un cazan sub care clocoteşte lava şi în care se derulează un spectacol mai mult tragic decât comic, în care oamenii simpli încearcă să supravieţuiască, de pe o zi pe alta, într-o lume a luptelor politice, a slariilor mici, a lipsurilor, a cartofilor fierţi în coajă, ca aliment de bază şi a despărţirilor permanente. Aceasta este viaţa personajelor lui Dumitru Crudu, pe cât de dură, pe atât de impresionantă pentru cititor. Nişte personaje derutate, nesigure, de cele mai multe ori flămânde sau chiar însetate, e adevărat că nu de apă, ci de vin. Aşa, citind, mi-am amintit de “Foamea” lui Hamsun. Găsiţi în carte contraste, speranţe, temeri şi mai ales multă, multă răbdare. Oameni care nu vad luminiţa de la capătul tunelului sărăciei, dar merg înainte, ca tancurile pe străzi înguste, merg şi rezistă pentru că asta ştiu să facă cel mai bine. Să reziste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu