marți, 12 iulie 2016


MĂCAR ÎN SOMN POATE

Când vreau foarte tare să vorbesc cu mama mea
Iau autobuzul și cobor într-un mic orășel de pe graniță
si dau roată autogării
Unde mă ducea ținându-mă de mână mama mea
Și dau roată autogării
Pe unde treceam de fiecare dată când
Veneam acasă.
Acolo aș fi putut-o întâlni
Și acum
dacă mama mea ar mai fi fost
În viață

Zeci de bătrânele în sala de așteptare
Vorbind între ele
Cu mâinile pe genunchi
Îmi plimb ochii de la una la alta
Deși știu că mama mea nu are cum să fie
Printre ele
Barem măcar vreuna dintre ele de-ar fi cunoscut-o,
Atunci m-aș fi apropiat
Și aș fi intrat cu ea în vorbă.
Dar nu e nici asta.

Deschid ușa și intru în casa
Acum pustie
Și ating cu mâna toate obiectele
Pe care le-a atins mama mea
ridicând în jur un nor de praf
Un nor de praf atât de mare
Că nimeni nu m-ar mai putea vedea de afară
Dacă s-ar uita pe geam
Cu norul ăla de praf în jurul meu
Trec dintr-o cameră în alta
Și intru în camera mea, unde
mă bag în pat
și aștept cu nerăbdare să adorm.

Măcar în somn poate o voi întâlni

Pe mama mea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu