Cristina URSU

Căldura mocnește în piept, s-a strâns toată acolo și vezi,

vine ploaia, eu răsuflu furtună pe geam.

E tv-ul aprins, schimb canalul cu gândul.

tvR, rv8, peste tot doar tv dinspre geamul ce

-ncropește furtuna,

iar căldura mocnește în piept ca o gâză.

tv-ul merge cu ochii închiși peste stradă, iar

ivărul ușii și-a pus brațele-n poală și

zice să nu intre nimeni.

Văd un gol într-o cadă, ecranul e roșu și sur, ciudat

văd lumea la fel și ursulețul de pluș vede lumea la fel, și

tv-ul.

întind mâna acolo, știi tu, locul acela... și-nșfac ursulețul de pluș,

facem schimb cu o inimă

nu-i nimic, îmi îngân, mi-au rămas câteva undeva, nu-i nimic.

Și-apoi tac, ce să fac, nu mai am nimic de făcut.

Dau volumul mai tare, cei doi goi într-o cadă de baie fac furori la

tv, șușotind.

Stop. Aud câțiva pași dinspre ușă-i auzi?, sare să nu cadă cumva în

tv să mă uit, să nu cad nici eu în

ispită când mă uit la cei goi din

tv.

Noc-noc, se aude-mi deschizi?

Dau din cap de la stânga spre dreapta să-mi clatin vreun

gând și canalul se schimbă.

Culorile nu.

Filmul nu.

Gâza nu.

Furtuna nu.

Ursulețul nu.

Doar canalul.

O poezie de Cristina URSU