miercuri, 9 august 2017

https://cenaclulpaveldan.wordpress.com/author/cenaclulpaveldan/

proces verbal – ședința cu cei din Chișinău

Posted by Moni Stănilă pe Ianuarie 24, 2011

Am dori să ne cerem scuze pentru întârzierea publicării procesului verbal de la ședința cu cei din Chișinău, aceasta datorându-se din motive pur administrative.

Proces Verbal Cenaclul Pavel Dan*
Data: 30.11.2010
Interferențe – Cenaclul Vlad Ioviță Chișinău
*notă informativă: procesul verbal s-a realizat pe baza înregistrării audio, astfel încât citatele inserate au în paranteză consemnarea min, adică minutul.
             Dacă la sfârșitul lui noiembrie paveldaniștii au fost prin Chișinău, venind acasă cu multe sugestii folositoare (din partea cenaclului din Chișinău), cu bomboane de la Bucuria și cu 3 sticle de chișinău draft (beatrice și cu vin), la începutul lui decembrie au sosit cei 4 de la Cenaclul Vlad Ioviță în Timișoara, mai exact Ion Buzu, Ecaterina Bargan, Natalia Graur și Sandu Macrinici, însoțiți de Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski. Nu voi intra în detalii nici despre Casa Corpului Didactic, nici despre salata de varză cu 6 lei și nici despre întârzierea noastră la liceu. Voi consemna doar discuțiile pe baza lecturii celor 4 la Cenaclul Pavel Dan din data de 30 noiembrie 2010, începând cu orele 19.
             Cei patru tineri scriitori au citit pe rând la început, urmând ca textele lor să fie discutate de fiecare în parte (pentru înregistrarea audio vă rog să mă contactați).
             Primul care a început discuțiile a fost domnul Eugen Bunaru.
             Prima supusă analizei: Natalia Graur, care a citit o proză, Rană cu păianjeni. Talentul Nataliei este evident, ea făcându-ne cunoștință cu scrierile sale încă de anul trecut când a sosit pentru prima dată la Timișoara. Domnul Bunaru observă în primul rând predilecția scriitoarei pentru oralitate, considerând că oralitatea și dialogurile reușite aduc în proza tinerei: ”un plus de vivacitate… Scriitura e foarte nervoasă.”(min. 0:58) Domnul Bunaru observă acest apetit pentru dialog al Nataliei, care, spune el, nu e puțin lucru, mai ales că la prozatorii de ultimă oră acest aspect al dialogului rămâne parcă în deficit. De asemenea, domnul Bunaru menționează faptul că Natalia ar putea cu ușurință scrie o piesă/scenariu de film. Mai mult,  Și senzația asta de proză alertă mi-a plăcut, care nu stagnează.(min. 2:30) Urmează aspectele la care Natalia ar trebui să mai reflecteze. Exemplu: ”la prima audiție mi s-a părut că uneori tocmai abundența asta a dialogurilor este câteodată supărătoare și mi se pare că ar trebui să încerci să forțezi cumva și partea asta de povestire în sine, de epic cumva”(min. 3:32) Astfel, domnul Bunaru recomandă găsirea armoniei, a unui echilibru între miza pe dialog și partea de epic. Consideră că datorită abundenței dialogurilor se încâlcesc la un moment dat și personajele. O altă observație: ” câteodată dai senzația că ai scris-o la prima mână și n-ai mai revenit puțin să șlefuiești.”(min. 5:49) Din acest motiv apar în textul Nataliei unele momente care par a fi expediate, observându-se pe alocuri o oarecare neglijență, dând impresia de ”aglomerare câteodată și aici poate că trebuie scuturat textul”(min. 7:50). Pe de altă parte, domnul Bunaru intuiește în textele tuturor celor care au citit (adică cei 4 care-au speriat vestul) o bună priză la real, la realitatea imediată.
             Despre textul lui Sandu Macrinici (31 octombrie): domnul Bunaru crede că textul lui e poematic, fiind o ” proză care lunecă înspre ludic și spre absurd chiar.”(min. 8:21), unele părți amintindu-i de Urmuz.
             Pauză: intră Andreea Popia, una dintre premiantele concursului Pavel Dan.
             Revenind: urmează o lungă discuție pe miza lui Sandu pe obsesiile sexuale, care domnului Bunaru îi par saturate, mimetice, existând deja scriitori consacrați pe această direcție, ”mi se pare că e o exhibare sau un exhibiționism care rămâne la faza asta”(min. 10:24). Domnul Bunaru consideră că o astfel de direcție s-a uzitat atât în poezie, cât și în proză, fiind la ora actuală supralicitată. Dânsul crede că poate fi la Sandu (datorat vârstei) un soi de teribilism care nu se susține din punct de vedere estetic: ” Vreau doar să spun că cel puțin percepția mea asta a fost, că pe undeva este un mimetism al unei atitudini care se vrea rebelă, nonconformistă și așa mai departe, dar care și-a cam trăit traiul în sensul în care, dacă nu vii cu încă ceva în plus, rămâi într-un fel de pluton al unora care au consumat deja experiența asta”(min. 15:43). Pe de altă parte, domnul Bunaru observă tăietura frazei foarte bună, fiind vorba de o sintaxă aparte cu multe repetiții: ex. ”pe mine mă cheamă Vova. Vova spune că azi…”. Domnul Bunaru remarcă o sintaxă foarte bine controlată, nepunându-se problema, evident, a talentului lui Sandu Macrinici.
             Trecem la poezie. Despre Ion Buzu. Domnului Bunaru i-a plăcut foarte mult grupajul acestuia, resimțind foarte bine amprenta specifică spațiului cultural/social/politic din care ei vin, a unui context anume și a unei realități imediate. ” Aș zice că e o poezie curajoasă, o poezie de protest, o poezie care se vrea virulentă și chiar este. Uneori parodică, uneori sarcastică”(min. 18:46). Toate poemele lui Ion Buzu au avut tensiune, asta dintr-o bună știință de acumulare a detaliilor. În mod deosebit, domnul Bunaru amintește poemul Copilul obedient, în care observă o poezie existențială asumată, un discurs de forță, resimțită în întregul grupaj: ” Aș zice că e o poezie a stărilor de urgență”(min. 20:27). Sunt multe imagini puternice, care transmit o tensiune dusă până la un punct culminant: ”obediența m-a transformat într-o bombă”. Domnul Bunaru remarcă și discursivitatea poemelor bine strunită, rar întâlnind în texte versuri parazitare. De asemenea, despre textele ambilor poeți (Ion și Ecaterina) domnul Bunaru găsește că este o poezie directă, care nu are nevoie de metaforism și de imagism abundent.
             În ceea ce o privește pe Ecaterina Bargan, domnul Bunaru observă similitudini între poezia ei și a lui Ion Buzu, însă ea este câteodată mai sentențioasă: ” uneori își reprimă discursul, la Ion Buzu miza este tocmai pe o anumită, să zicem așa, o anumită explozie dintr-o anumită viteză a textului”(min. 23:58). Și în poemele Ecaterinei apare aceeași priză la real, același sentiment de protest față de o realitate: ” față de ceva ce pare a fi o încercare vizavi de existența umană, o încercare de a o oprima, de a pune viața omului într-un fel de pat al lui Procust”(min. 24:32). Domnul Bunaru consideră drept vers definitoriu pentru grupaj următorul: ” strada în care-ți vei căuta libertatea”. Sunt multe alte versuri memorabile din grupajul tinerei poete menționate de către domnul Bunaru: ex. ” pereții care ți-au strâns singurătatea” sau ” sunt bila neagră de bowling fără destinație./destinația ucide.” Aici începe un scurt dialog referitor la sintagma destinația ucide ca final de poem, unii considerând că apariția ei este justă, alții crezând că este mult prea explicită, trăgând în jos întregul poem.
             În final, domnul Bunaru îi felicită pe cei patru scriitori, așteptând în continuare apariția cărților semnate de cei 4 care le va confirma talentul.
             Următorul care preia discuțiile: Marian Oprea (Marinel).
             Marinel vorbește mai întâi despre poezie. Remarcă imaginile foarte frumoase din poezia Ecaterinei: ”cred că poezia Ecaterinei are nerv (…) și are un acces direct la real” (min. 31:57), în sensul în care ea trăiește poezia, fiind o poezie matură.
             Despre Ion Buzu, Marinel vede forța în textele lui, însă consideră că ar putea fi scuturate, ”uneori s-ar putea să fie prea lungi” (min. 32:43). Dânsul crede că ar mai putea fi lucrate pentru a le comprima.
             Urmează Sandu… Marinel consideră că prozatorul mizează pe umor, pe repetiție, care uneori prinde. ”Și-acuma chestia cu, cum s-o numesc, pe aia cu L (…) nu merge deloc (…) e o labă tristă”, în sensul în care e puerilă. Intervine Alexandru Vakulovski care nu a fost de acord cu observațiile făcute până acum legate de proza lui Sandu Macrinici (intervenții colective min. 34:40 – 40:00 – notă: pentru mai multe informații de pe înregistrarea audio vă rog să mă contactați, nu voi intra în detalii), considerând că textul trebuie privit din ansamblu, fiind vorba de mai multe perspective în care miza principală nu este pe obsesiile sexuale/exhibiționism.
             Despre proza Nataliei. Marinel spune că este o proză alertă căreia îi lipsesc niște inserții metafizice, ”dar așa e bine scrisă. Oricum, vă felicit și las să vorbească și alții” (min. 40:24).
             În continuare: ” Eu aș vrea s-o aud neapărat pe Beatris în seara asta.(min. 30:48) – Beatris Serediuc.
             Despre proza Nataliei: ”nu am înțeles sfârșitul” (min. 40:49). Beatris consideră că proza, dacă se vrea SF sau fantasy, ar trebui să conțină mai devreme laitmotivul păianjenului pentru a se contura mai bine. De asemenea, Bea crede că finalul nu e deloc surprinzător, poate pentru că nu are nicio explicație înainte.
             La Sandu Macrinici ”mi se pare foarte bună repetarea acestui 31 octombrie”(min. 41:56), care adună mai multe tipuri de personaje. Beatris consideră că este o schiță reușită, dar care nu este desăvârșită pentru că personajele nu sunt suficient dezvoltate pentru a fi credibile, dorind să apară mai multe informații.
             Despre poezia lui Ion Buzu, mai exact despre the missing gun under my pillow, Beatris consideră că anumite concepte mari (ex. depresia) nu ar trebui explicitate, arătate cu degetul (”spune-i Ghiță, spune-i cumva, altceva” min. 43:45). De asemenea, remarcă cu privire la toți care au citit: ”un scriitor nu poate să se rezume la a descrie ceva ca fiind îngrozitor sau ca fiind perfect, e prea general”(min. 44:09), considerând că trebuie să numești exact, concret ce face ca acel lucru/om să fie îngrozitor. Moni Stănilă intervine, afirmând că problema nu este tema folosită sau conceptele mari, ci felul abordării care la Ion Buzu funcționează foarte bine, în sensul în care Ion utilizează unele clișee (adică foarte folosite) care însă sunt inserate foarte bine încât nu-i mai poți reproșa clișeul în sine.
             Beatris consideră că ambii poeți au o voce conturată și puternică, simțind-o ca o poezie de protest.
             Un alt vorbitor: Dafina David.
             Dafina se rezumă la a puncta pe scurt cuvintele cheie/ imaginile marcante din textele fiecărui scriitor:
–          Ecaterina: anorexia – imagine reușită
–          Sandu: cinematografie
–          Ion: protestul
–          Natalia: poveste frumoasă
             Urmează Aleksandar Stoicovici.
             Acesta spune că în mare parte este de acord cu Beatris Serediuc în ceea ce privește proza. În privința poeziei la Ion, Aleksandar crede și el că este o poezie de protest, care are nerv. Despre textele Ecaterinei, acesta simte că sunt foarte bine lucrate ”și spun exact atât cât trebuie să spună și se oprește exact unde trebuie să se oprească” (min. 50:49). Revenind la versul ”destinația ucide”, Aleksandar consideră că el este foarte bine pus acolo întrucât încheagă tot poemul, trecând ”cumva de la un spațiu foarte mic la un cadru larg și cuprinde tot poemul” (min. 51:03).
             Următorul care discută textele citite: Bogdan Cazacu.
             Despre povestirea Nataliei, care i-a plăcut foarte mult, spune că este foarte bine structurată, însă îi lipsește dramatismul (nu reprezintă neapărat un dezavantaj), având un efect întârziat: ”să aibă un nerv, o tensiune ascunsă”(min. 52:02). Bogdan simte nevoia unei respirații, adică să iasă puțin din dialog, ”să fie peisaj, să fie un plictis, să fie senzații pe care le intuiești” (min. 52:35). Bogdan remarcă existența a unor îngrămădiri de scene în pădure care țin de firesc și care trebuie recuperate. Intervine Octavia Sandu, considerând că nu dramatismul îi lipsește întrucât proza de la început se abate de la firesc: ”merge pe un element care ține de mister”(min. 53:48), pe care încearcă la final să îl recupereze, iar acolo este problema pentru că nu se încheagă povestea.
             Bogdan consideră că în proza lui Sandu Macrinici nu se mizează pe personaje, ci pe perspectiva personajelor și pe soluțiile pe care le găsesc personajele. Observă o pluralitate de identități și de perspective, fiind un fel de schizofrenie multiplă. ”Mi-au plăcut foarte mult explicațiile cinice și ironice (…) care nu limitează, ci oferă paranteze noi” (min. 55:05).
             Ultimul vorbitor: Ariana Perhald.
             Despre poezia lui Ion Buzu:
  • Poezie a unui univers concentraționar – un soi de dictatură a propriei persoane: ”născut cu pistolul la cap
  • Remarcă incapacitatea observării unui orizont vs. Infinitul închisorii
             Despre poezia Ecaterinei Bargan:
  • Observă același stil ca la Ion Buzu, însă la ea se remarcă feminitatea și delicatețea în versuri
  • Apare ideea de perfecționism (și la Ion Buzu), adică ”ai valoare doar dacă ești perfect
             Despre proza lui Sandu Macrinici:
  • Ariana nu vede textul ca pe o confesiune, ci ca pe un text de compoziție
  • Observă totodată capacitatea autorului de a se transpune în diverse situații, având astfel o amprentă actoricească
             Despre proza Nataliei:
  • Remarcă în textul ei rupturi de ritm reușite care arată schimbarea personajelor

             La final intervine și Alexandru Vakulovski cu câteva observații legate de grupajul lui Ion Buzu, în care remarcă în primul rând influența poeților beatnici ”ceea ce nu-i bine să se vadă”(min. 64:16). Consideră drept texte reușite, autentice în versuri ca ”șoferul a ieșit la o bere”, unde regăsește vocea autentică a tânărului poet. Și Moni Stănilă intervine pe textele lui Sandu Macrinici: ”sunt convinsă că s-a distanțat foarte bine în fiecare personaj, a încercat să vadă din perspectiva personajului”(min. 65:40). Psihologic, observă Moni, greșește în pasajul cu fetița de 3 ani. Deși textul e surprinzător în momentul în care copilul nu înțelege răul pe care îl face, nu e credibil finalul pasajului când fetița învață la grădiniță să scrie treizeci și unu octombrie întrucât e prea devreme în dezvoltarea copilului. De asemenea, Moni amintește și de textele Ecaterinei, care sunt foarte bine lucrate, însă observă faptul că lectura textelor ei merge foarte bine, dar în momentul în care le citești pe cont propriu apar anumite repetiții supărătoare. La Buzu apar elemente retorice care nu funcționează de fiecare dată: ex. ”la naiba/asta ți-ai dorit dintotdeauna?” ar merge mai bine fără semnul întrebării, fiind mult mai puternic. Dă exemple și de alte probleme de nuanță de acest fel.
             În încheiere: nu voi intra în detalii, repet, cum s-a desfășurat săptămâna cu cei din Chișinău la Timișoara, voi aminti doar că a fost o săptămână plină atât de lecturi publice, cât și de alte îndeletniciri. Pe scurt: mâncare de post șah bere reviste la scârț chefu octaviei bere manufactura și cerceii din hârtie papillon lăutarii de la mișu bere 1 decembrie și treceți batalioane ploaie somn bere ploaie și mersul mult pe jos.

https://cenaclulpaveldan.wordpress.com/author/cenaclulpaveldan/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan