marți, 26 iulie 2016



ȘAPTE FEMEI: ȘAPTE POETESE

Din disperare, cu orizonturile închise în față, fără 
bani în pungă, cu debaraua goală și
frigiderul pustiu,
 niște femei de la țară,
au început să scrie poezii. În loc să dea peste cap paharul de vin,
au început să scrie poezii.
În loc să-și ia lumea în cap și s-o ia peste dealuri,
 au început să scrie poezii.
Șapte femei, șapte poetese.
Galina, Liuda, Ana, Veronica, Zina, Aurica, Ileana,
în loc să se facă  muci sau să-și plece capul în fața necazurilor,
 au ales să scrie poezii.
Fiecare dintre ele are o soartă frântă.
Galinei și Liudei i-au murit soții de alcoolism,
 iar acum sunt singure,
 soțul Anei stă la mititica,
soțul Veronicăi e la Moscova,
iar bărbații Zinei, Auricăi și Ilenei sunt
bețivi și agresivi, una-două,
 le sar mucii din nas și încep să se facă
 stacojii la față.

Prima, Galina a început să scrie poezii.
După ce Mihail al ei a fost răpus la pat de ciroză,
și a căzut într-o neagră depresie, când nu mai voia nimic
 și doar gemea sub pătură, cu fața în pernă, când nici injecțiile nu-i
mai luau durerile și bătea neputincios cu pumnii în perete,
 nemaiștiind ce să facă ca să-i aline suferința,
Galina a început să scrie poezii.
Scria poezii și i le citea.
 Scria poezii despre el sau despre ei doi,
 despre viața lor și despre trecutul lor,
 ca să-l mai facă să uite de durere.
Le scria pe loc, între două injecții,
și i le citea piano-pianissimo, pentru că Mihail nu
 mai suporta ca cineva
 să-i vorbească tare.
Poeziile alea cu rimă narau întâmplări din viața lor.
Întâmplări haioase, comice, cu sare și piper.
 Pentru a-i abate gândurile de la suferințele care-l mâncau
pe dinăuntru. Le scria pentru a-i liniști sufletul.
Pulsul i-a sărit la 130 de bătăi pe minut, tensiunea i s-a ridicat la 180
 și ea nu mai știa cum să-l mai calmeze decât scriind poezii.
După ce a murit Mihail, a continuat să scrie poezii
pentru a-și alunga tristețea din inimă.
 În poeziile alea și-a povestit cum l-a cunoscut,
a povestit despre prima lor întâlnire și despre prima lor
 plimbare prin pădure.
Timpul a trecut, durerea i s-a mai potolit,
dar poezii a continuat să scrie.
Pe ogor, la prășit, își lua și caietul cu ea.
 Când obosea, se dădea la umbră și scria poezii.
Când a doborât-o o viroză și nu putea să se ridice din pat,
 ca să meargă la medic, a scris poezii.
A scris poezii până i-a scăzut febra și a încetat să mai tușească.
A scris poezii până și-a revenit.

 În loc să golească pahar după pahar,
 a preferat să scrie poezii.
 Într-o zi, Liuda a surprins-o  în timp ce aștepta cireada de vaci,
 scrijelind ceva într-un caiet.
Galina i-a spus că scrie poezii, iar Liuda a rugat-o să-i recite câteva.
În timp ce așteptau cireada, Galina i-a citit câteva dintre poeziile ei
și Liuda a fost atât de încântată că
 a început să scrie și ea poezii.
Poezii pe care, o dată, i le-a citit Zinei.
Apoi și Zina a început să scrie poezii.
După care și Aurica, Ana,  și Ileana.

Veronica a început să scrie poezii într-o noapte
când soțul ei a bătut-o cu bocancii în burtă,
pentru că ea a refuzat să-i mai aducă de băut.
 La început, a vrut să se sinucidă.
A fugit în pădure ca să se spânzure,
cu broboada din cap, așa cum a făcut-o Tamara Curmei,
când a aflat că bărbatul ei are pe altcineva.
 Dar, în timp ce-și lega broboada de creanga unui salcâm,
 în cap i-a răsunat o poezie de-a Galinei.
 Și i-a venit și ei un chef nebun să scrie poezii.
 A zburat într-un suflet acasă la Galina și a
rugat-o s-o primească peste noapte.

 Rămasă singură în camera unde urma să doarmă,
 a început să scrie poezii într-un caiet de-al Galinei
 și nu s-a mai oprit din scris poezii până astăzi.

Șapte femei. Șapte poetese. A căror viață s-a schimbat radical
de când au început să scrie poezii.
 Le-a revenit zâmbetul pe buze și lumina în ochi.
Și pășesc mai sigure pe sine și mai apăsat pe ulițele din
 Todirești.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu