miercuri, 13 iulie 2016

Înainte de a aprinde lumanarea, în întuneric, o privesc
o
privesc ca să nu plîng :
    tac ca să nu izbucnesc în lacrimi.
Înainte credeam că ceea ce eu zic
este difuzat prin difuzoare în tot oraşul
   dar acum nu mai cred asta:
acum
 merg în urma ei cu o lumînare în mînă.
Oare ce am pierdut? Oare ce s-a schimbat?
Oare de ce nimic nu mai e ca inainte
 Oare cine ne-a golit galbenusul din ou
Oare cine ne-a baut in locul nostru cana cu apa
Oare cine ne poarta in locul nostru hainele noastre
Si ne goleste farfuria
In asa fel incat atunci cand ne asezam la masa
Aceasta este goala
Mereu goala
Oare cine merge pe strada in locul nostru
Si oare cine se uita la lume
Cu ochii nostri
Si oare cine vorbeste cu gura noastra
Si gesticuleaza cu mainile noastre
Oare cine
atunci cînd iesim în stradă,
se lipeste de pereţi
si incepe sa tremure de frica

 Cuvinte pe care nu vreau să le spun le spun
 ca să fiu nu niciodată sigur de nimic 
mîinile îmi ard de parcă nu ar fi ale mele.
 Merg din urma ei cu o lumanare in mana si vad cum totul se destrama,
Si nu mai e ca inainte
Nimic nu mai e ca inainte
cum nu mai  de ce să te agăţi,
îţi aluneca din mînă paharul de vin din mana
 Si  te intrebi unde să te mai duci?
cand nu mai ai unde sa te duci.
 merg din urma ei cu o lumanare in mana,
 ca dupa un tren care pleaca din gara
 si realizez
Ca despre asta nu voi putea povesti nimănui niciodată.
Si protejez cu palmele „lumanarea care se stinge
In lumea asta, cum ar spune poetul,
Și se aprinde intr-o alta lume”.
Merg în urma ei cu o lumânare stinsă.

Merg cu ochii închiși.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu